Întâlnire între generaţii la atelierul de scriere de poveşti “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”



“Viata este o poveste,
Fiecare din noi este chiar erou cunoscut sau neştiut.
Fiecare din noi are un capitol foarte mare şi al tău abia acum a început.
Toţi vom scrie rânduri, rânduri, cu speranţe, vise, gânduri, clipe triste, clipe bune, amăgiri.
Adevăruri sau minciuna, vorba rea sau vorba buna si greşeli din care-nveţi si împliniri.
Şi mereu pe a ta cale, mai grăbit sau mai agale, vei cunoaşte oameni buni şi oameni răi.
Ca în basme, bunaoară, ca-n povestea de-aseara, recitită împreuăa cu ai tăi.
Vei cunoaşte orişiunde zmei si feţi cu stea în frunte, şi prinţese, zâne bune, vrăjitori.
Fete mândre şi regine, spin şi flori şi mărăcine, oameni simpli şi bogaţi si cerşetori...

Să scrii şi tu povestea ta,
Aşa cum stii şi cum vei vrea,
Dar nu uita ca orice pas al tău
Va fi un rând din ea...”
(Florin Piersic)

În cadrul proiectului Comenius Multilateral “The fairytale of the european g(old)en future”,  Colegiul Tehnic de Comunicaţii „Nicolae Vasilescu-Karpen, alături de Şcoala generală „Alexandru Ioan Cuza” şi Club 60+, vă invită într-o incursiune creativă si plină de mister în universul basmelor trăite / imaginate de cele două generaţii – seniori şi copii, cu ocazia atelierului de scriere de poveşti sustinut de Echipa Comenius şi Cercul de literatură “Excelsior” al Colegiului N.V.Karpen.
Atelierul de scriere de poveşti creative, va avea loc Joi, 8 noiembrie 2012, la ora 15:00, în sala A 14 a Colegiului N.V.Karpen.
Timp de 2 ore vom intra în lumi de basm şi vom descoperi personajele care ne aşteaptă acolo.
De-abia aşteptăm să vedem ce personaje vor ieşi la iveală, cum vor arăta lumile lor, cu ce obstacole se vor confrunta şi cum le vor rezolva copii şi vârstnicii implicaţi!

0 commenti:

Trimiteți un comentariu

Facebook Twitter