Caravana Iepurasului a luat sfarsit.


Cu ocazia sărbătorilor pascale, Crucea Roșie Bacău, a desfășurat în perioada 20.04.2013 – 04.05.2013, ediția a VII-a a campaniei sociale “Caravana Iepurașului”, prin intermediul căreia cetățenii pot sprijini persoanele nevoiașe din județul Bacău, care se confruntă zilnic cu probleme precum boala, sărăcia sau singurătatea.
Pentru a aduce un plus de fericire acestor oameni, în incinta Cora Bacău și real,-Hypermarket Bacău, voluntarii au promovat campania de colectă de produse alimentare greu perisabile, în cadrul proiectului „Banca de Alimente”. Astfel, 40 voluntari petrec aproximativ 3 ore zilnic, în perioada 20.04.13-03.05.13, pentru a informa cetățenii dornici să ajute și să contribuie la viața comunităților afectate.
Având în vedere că numărul de beneficiari este în continuă crește datorită solicitărilor din partea multor familii cu copii, cu un nivel de trai la limita subzistenței, Cora Bacău a adus o reală contribuție la îmbunătățirea nivelului de trai al acestora, prin oferirea a 100 de pachete alimentare către Crucea Roșie Bacău, care au fost distribuite vârstnicilor și familiilor monoparentale, respectiv cu mulți copii și cu lipsuri financiare.
Prin intermediul activităților desfășurate în parteneriat cu real, -Hypermarket Bacău și cu sprijinul cetățenilor, voluntarilor, se urmărește îndeplinirea scopului principal al campaniei, prin organizarea unei Caravane pentru persoanele defavorizate, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște, în vederea soluționării problemelor sociale ale vârstnicilor și copiilor expuși riscului de a fi marginalizați. În acest sens, 16 voluntari ai Crucii Roșii Bacău au împărțit 300 de pachete pentru beneficiari, din Onești, Colonești, Izvorul Berheciului, Răchitoasa și din județul Bacău. Iepurașul de la Crucea Roșie a mai împărțit pachete pentru familiile nevoiașe și vârstnicii din localitățile Comănești, Moinești, Secuieni, Traian și din județul Bacău, în total fiind distribuite pachete alimentare și igienice pentru 450 de persoane.
În cadrul acestei campanii Societatea Națională de Cruce Roșie din România a donat filialei de Cruce Roșie Bacău următoarele 690 buc. de supe instant la plic, 160 kg de produse de igienă și îngrijire corporală. De asemenea, un alt sponsor important, SC Inan Impex SRL, a donat 60 de pâini și 80 de cozonaci în data de 30.04.2013.
Prin dumneavoastră dorim să aducem mulțumirile noastre și ale beneficiarilor noștri, tuturor care ne-au sprijinit, pentru deosebita implicare în astfel de acțiuni de responsabilitate socială, ce presupun sprijinirea comunității băcăuane afectate de sărăcie extremă și excludere socială.




0 commenti:

Trimiteți un comentariu

Facebook Twitter